Adio, Vioara mea draga! Adio iti spun in noaptea gandului meu strunit in glasul tipator al bufnitei albe. Acuma pier, acum te las mangaiere gandului seren al noptii mele cele dintai. Zorile m-au asteptat, Zorelele mi-au cantat, Drumul s-a deschis. Te-am cautat in mine pana te-am descoperit dintr-un cufar din lemn masiv imbibat cu uitare. Am deschis marea privirii mele si am cazut in eternul fragezimii falnicelor tale zambete. M-am privit in gandul tau si am uitat cuvantul oglinda sa pot pierde legamantul cu viata … adorm, brate intinse, peste chipul vostru de apa.

Te rad in vinele transparente … esti straina lumii asteia … si straini am fost, mereu, amandoi in fuga sovaitoare a culcusului vremelnic in intrebare. Cine suntem noi astazi? Sufla putere peste umerii mei …………… sufla uitare peste fosnetul de frunze ….. fa-ma luciul lacului de abur! Varsa cupa pieptului tau in forma mea …